PERICOL. Urs văzut lângă pârtia de schi din Miercurea Ciuc / A fost emis un mesaj Ro-Alert

PERICOL. Urs văzut lângă pârtia de schi din Miercurea Ciuc / A fost emis un mesaj Ro-Alert
Urs văzut lângă pârtia de schi din Miercurea Ciuc (FOTO - ilustrativ: Mediafax Foto-Ovidiu Dumitru Matiu)
Publicat: 12/06/2020, 22:32
Actualizat: 12/06/2020, 22:38

Turiștii și localinicii din Miercurea Ciuc au fost avertizați, vineri seara, prin mesaj Ro-Alert privind prezența unui urs în oraș, în Dealul Șumuleu, lângă pârtia de schi, potrivit Inspectoratului pentru Situații de Urgență (ISU) Harghita.

Pentru avertizarea populației, a fost transmis un mesaj de avertizare Ro-Alert.

Un echipaj SMURD și unui de jandarmi asigură zona.

Un urs a ieșit în fața microbuzului școlar care transporta elevi, în Vrancea. Martorii au intervenit imediat pentru protejarea micuților

Un urs care de câteva zile dă târcoale unei comunități din zona montană a județului Vrancea a apărut în fața microbuzului școlar. Incidentul s-a produs miercuri dimineață, pe 29 ianuarie, în timp ce copiii încercau să ajungă la școală, iar adulții care au văzut scena au făcut zgomot ca să alunge animalul.

Prima dată ursul a apărut sâmbătă seara într-o gospodărie din comuna Gura Caliței. Atunci, el a omorât o oaie și a rănit alte patru, înainte să dispară în pădure.

Paznicii de vânătoare care au fost informați de primar au organizat o goană, dar ursul, însoțit de alții, s-a întors în sat.

Animalul a dat iama prin stupii unui sătean, iar dimineața a apărut pe drumul principal, chiar în fața microbuzului școlar.

Un dentist a ajuns în stare gravă la spital, după ce un urs l-a atacat

Un bărbat în vârstă de 40 de ani a ajuns în stare gravă la spital, după ce a fost atacat de un urs în timpul unei partide de vânătoare.

Potrivit martorilor, bărbatul a încercat să urce într-un copac atunci când a văzut animalul, dar ursul l-a prins și l-a rănit. Incidentul s-a produs anul trecut, cu o zi înainte de Revelion, într-o pădure din județul Argeș.

Un bărbat aflat la cules de ciuperci, atacat și ucis de un urs

Un bărbat a murit anul trecut, la sfârșitul lunii octombrie, în apropierea localității Bârsanești din județul Bacău, după ce a fost atacat de un urs, în timp ce era la cules de ciuperci, cu mai multe persoane.

Potrivit Inspectoratului Județean de Jandarmi (IJJ) Bacău, bărbatul se afla la cules de ciuperci împreună cu mai multe persoane când a fost atacat de un urs, în apropierea localității Bârsănești.

„Am fost solicitați pentru a veni în sprijin, în apropierea localității Bârsanești, unde o persoană a fost atacată de urs. Au fost trimise echipaje ale unității, în vederea asigurării măsurilor specifice de protecție a cetățenilor din zonă, precum și pentru izolarea locului”, declara, atunci – pentru Mediafax – Alexandra Dănculea, purtător de cuvânt al IJJ Bacău.

Urmărește Gândul.ro pe Google News și Google Showcase
„Descoperirea care ne face să regândim modul în care a apărut viața pe Pământ”. Ce...
Decizia luată de Lidl, după ce Sânziana Negru și Ștefan Floroaica au aruncat la gunoi...
FOTO. Sorana Cîrstea, apariție incendiară, într-o rochie verde transparentă, care a lăsat la vedere poate...
Andrei Versace a sunat la Ambulanță, înainte să fie găsit mort în casă: "A avut...
Ipoteză bulversantă lansată în cazul morții lui Andrei Pârvan A fost otrăvit Versace?! 😲
Experiența CIUDATĂ a unui bărbat care a fost mort timp de 45 de minute. Ce...
Vremea 23 iulie - 19 august 2024. De joi, temperaturile scad în toată ţara. Val...
Doctorița Gavril, ucisă în 30 de secunde! Filmul complet al crimei din Brăila
Motivul pentru care raportul final al necropsiei lui Andrei Versace va fi gata abia peste...
Au peste 40 de ani, dar arată ca la 20. Ele sunt vedetele pentru care...
Cele mai ieftine SUV-uri cu transmisie automată. Care sunt rivalii lui DUSTER?
Oamenii de ştiinţă sunt uimiţi de „oxigenul întunecat” din adâncurile oceanului Pacific
Un telescop de pe orbita Pământului, LOVIT de un obiect cu viteză foarte mare
Statul vrea să știe tot ce faci. Se introduce un nou CNP. Ce plan are...
Terorism ecologist. În loc să împuște urșii agresivi, vor să-i trimită în România
Imagini din apartamentul în care Andrei Versace a fost găsit fără suflare. Ce se observă...
Bombă în cazul morții lui Andrei Versace
Cât au plătit Tavi Clonda și Gabriela Cristea pentru o cursă de la aeroport la...
Ce rol joacă statul român în afacerile lui Gabi Bădălău? Cum a reușit să aibă...
BANCUL ZILEI. Costică îl întreabă pe Mitică: –De ce porți verigheta pe mâna cealaltă?
Un telescop spațial care a costat mai bine de 800 de milioane de dolari a...